Ești dezvoltator?
Publică-ți aplicațiile ChromeNe-am actualizat Termenii și condițiile pe 1 iulie 2020. Pentru mai multe detalii, am creat și un rezumat al principalelor modificări mai jos.
1.1 Dacă folosești Magazinul web Google Chrome („Magazinul web”), accepți și ești de acord să respecți Termenii și condițiile Google de la https://policies.google.com/terms, Politica de confidențialitate Google de la https://policies.google.com/privacy și Termenii și condițiile pentru Magazinul web prezentate aici (denumite împreună „Condiții”).
1.2 Poți să folosești Magazinul web pentru a naviga, pentru a găsi și pentru a descărca Produse (definite ca software, conținut și materiale digitale create în vederea utilizării în conexiune cu Google Chrome și distribuite prin Magazinul web) în vederea utilizării în conexiune cu Google Chrome. O parte dintre aceste Produse pot fi oferite de Google, în timp ce altele pot fi puse la dispoziție de terțe părți neafiliate cu Google. Ești de acord că Google nu este responsabilă pentru niciun Produs din Magazinul web dacă acesta provine din altă sursă decât Google.
1.3 Accepți Condițiile fie (1) dând clic pentru acceptare sau acceptând când îți sunt prezentate aceste opțiuni sau (2) prin folosirea propriu-zisă a aplicației Magazin web sau a serviciului web.
1.4 Pentru a folosi Magazinul web trebuie să ai minimum 13 ani. Dacă ai între 13 și 18 ani, trebuie să ai permisiunea unui tutore legal pentru a folosi Magazinul web.
2.1 Accepți că Google poate opri (temporar sau definitiv) oferirea Magazinului web (sau a oricărei funcții din Magazinul web) pentru tine sau pentru utilizatori în general, la libera alegere a companiei Google, fără a te notifica în prealabil.
2.2 Ești de acord că dacă Google dezactivează accesul la contul tău, ți s-ar putea împiedica accesul la Magazinul web, la detaliile contului și la orice fișiere sau Produse stocate în cont.
2.3 Asistența pentru utilizarea și gestionarea Magazinului web (inclusiv cum să găsești, să descarci și să elimini Produse) este oferită de Google în interfața de utilizare a aplicației Magazin web. Google nu oferă asistență clienților pentru Produse distribuite de Dezvoltatori în Magazinul web. Fiecare Dezvoltator este responsabil pentru stabilirea nivelului de asistență oferită clienților. Contactează direct Dezvoltatorul.
3.1 Pentru a accesa anumite servicii din Magazinul web, poate fi necesar să oferi informații despre tine, cum ar fi numele, adresa de e-mail, informații din Contul Google, adresa și detaliile de facturare. Ești de acord că orice informații de acest tip pe care le furnizezi companiei Google trebuie să fie întotdeauna exacte, corecte și actuale.
3.2 Ești de acord să folosești Magazinul web numai în scopurile permise de (a) Condiții și de (b) legislația în vigoare, reglementările și practicile general acceptate sau regulamentele din jurisdicțiile relevante. Ești de acord să te conformezi tuturor controalelor aplicabile pentru export, între care Reglementările Ministerului de Comerț al Statelor Unite ale Americii cu privire la administrarea exportului și programele de sancțiuni administrate de Biroul de supraveghere a activelor străine din cadrul Ministerului de Finanțe al Statelor Unite ale Americii. Dacă folosești Magazinul web, declari și garantezi că nu ai interdicție în privința primirii de exporturi sau de servicii conform legislației din S.U.A. sau a altei legislații în vigoare privind exportul. Ești de acord să respecți toate legile și reglementările locale referitoare la descărcarea, instalarea și/sau utilizarea Produselor.
3.3 Ești de acord să nu accesezi (sau să încerci să accesezi) Magazinul web prin niciun alt mijloc decât prin interfața oferită de Google, cu excepția cazului în care ți s-a permis în mod special să faci acest lucru în cadrul unui acord separat cu Google. În special, ești de acord să nu accesezi (sau să încerci să accesezi) Magazinul web prin niciun mijloc automat (inclusiv utilizând scripturi, crawlere sau tehnologii similare) și să respecți instrucțiunile configurate în orice fișier robots.txt prezent pe site-ul Magazinului web.
3.4 Ești de acord să nu te implici în nicio activitate care interferează cu sau care subminează Magazinul web (sau serverele și rețelele conectate la Magazinul web). Ești de acord să nu folosești niciunul dintre Produsele disponibile în Magazinul web într-o manieră care interferează cu sau perturbă activitatea serverelor, rețelelor sau a site-urilor administrate de Google sau de orice terță parte.
3.5 Dacă nu ți s-a permis în mod explicit să faci acest lucru într-un acord separat cu Google, ești de acord că nu vei reproduce, duplica, copia, vinde, comercializa sau revinde Magazinul web în niciun scop. Ești de acord să nu reproduci, creezi dubluri, copiezi, vinzi, comercializezi sau revinzi niciun Produs din Magazinul web, indiferent de scop, cu excepția cazului în care ți s-a permis în mod special acest lucru în cadrul unui acord separat cu dezvoltatorul acestui Produs.
3.6 Accepți că ești singura persoană responsabilă pentru (și că Google nu are nicio responsabilitate față de tine sau față de orice terță parte) utilizarea Magazinului web și a oricăror Produse de către tine, pentru orice încălcare a obligațiilor tale rezultate din Condiții și pentru consecințele (incluzând orice pierderi sau daune pe care le poate suferi Google) unei astfel de încălcări.
3.7 Ești de acord că Google și/sau terțe părți dețin toate drepturile, titlul și interesele asupra și în privința Magazinului web și a altor Produse disponibile prin intermediul Magazinului web, între care toate Drepturile de proprietate intelectuală aplicabile în cazul Produselor. „Drepturi de proprietate intelectuală” înseamnă orice drepturi existente conform legii brevetelor, legii drepturilor de autor, legii secretului comercial, legii privind mărcile comerciale, legii concurenței neloiale și alte drepturi de proprietate din întreaga lume. Ești de acord (i) să nu copiezi, vinzi, licențiezi, distribui, transferi, modifici, adaptezi, traduci, creezi lucrări derivate, decompilezi, refaci codul sursă, dezasamblezi și să nu încerci în alt mod să derivi codul sursă al Produselor, cu excepția cazului în care deții o permisiune în acest sens, (ii) să nu încerci să eviți ori să anulezi regulile de securitate sau de utilizare a conținutului, furnizate, implementate sau aplicate de orice funcționalitate (între care administrarea drepturilor digitale sau funcția de blocare a direcționării) din cadrul Produselor, (iii) să nu utilizezi Produsele pentru accesarea, copierea, transferul, transcodarea sau retransmiterea conținutului prin încălcarea vreunei legi sau a drepturilor unei terțe părți și (iv) să nu elimini, ascunzi și să nu modifici notificările privind drepturile de autor, mărcile comerciale sau alte notificări privind drepturile de proprietate ale Google ori ale unei terțe părți, asociate Produselor sau incluse în acestea și să nu permiți niciunei terțe părți să întreprindă aceste acțiuni.
3.8 Google își rezervă dreptul (dar nu va avea nicio obligație) să verifice în prealabil, să analizeze, să semnaleze, să filtreze, să modifice, să refuze sau să elimine orice Produs sau toate Produsele din Magazinul web. Cu toate acestea, ești de acord că folosind Magazinul web este posibil să întâlnești Produse pe care le poți considera jignitoare, indecente sau discutabile și că folosești Magazinul web pe propriul risc.
3.9 Returnări: ai la dispoziție 30 de minute din momentul achiziționării (nu al descărcării) pentru a returna orice Produs achiziționat din Magazinul web, astfel încât să primești rambursarea integrală a eventualelor taxe aplicabile. Fiecare Produs poate fi returnat o singură dată. Dacă ulterior achiziționezi din nou același produs, nu îl vei putea returna a doua oară. Când opțiunea de a returna un Produs este disponibilă, aceasta îți va fi pusă la dispoziție prin interfața de utilizare a Magazinului web.
3.10 Litigiile privind rambursarea și facturarea: Google nu este responsabilă pentru eventualele litigii ce decurg din achizițiile din Magazinul web. Toate problemele privind facturarea trebuie să fie adresate dezvoltatorului respectiv, procesorului plății sau companiei emitente a cardului de credit, după caz.
3.11 Politicile privind postarea evaluărilor și a recenziilor: evaluările și recenziile trebuie să fie utile și de încredere. Examinarea conținutului din Magazinul web Chrome este un mod grozav de a trimite feedback util și de a ajuta alți utilizatori ai Magazinului web Chrome în găsirea de conținut și servicii.
Mai jos sunt politicile Magazinului web Chrome privind evaluările și recenziile. Recenziile și comentariile jignitoare sau care încalcă aceste politici pot fi eliminate printr-o combinație de evaluare umană și automatizată, iar orice persoană care le încalcă în mod repetat sau flagrant își poate pierde abilitatea de a posta în Magazinul web Chrome. Eliminările se fac pe termen nedefinit dacă nu trimiți o revizuire ca să remediezi problema. Măsurile de aplicare se aplică la nivel global, în mod prestabilit. Dacă măsura de aplicare se supune unei restricții teritoriale, te vom notifica.
3.11a Spam și recenzii false: recenziile tale trebuie să reflecte experiența pe care ai avut-o cu conținutul sau serviciul despre care scrii.
3.11b Recenzii în afara subiectului: asigură-te că recenziile au legătură cu subiectul și sunt relevante pentru conținutul, serviciul sau experiența despre care scrii.
3.11c Publicitate: dorim ca recenziile să fie folositoare, iar acestea nu sunt folositoare dacă promovează altceva decât conținutul sau serviciul despre care scrii.
3.11d Conflict de interese: adevărata valoare a recenziilor este dată de onestitatea și imparțialitatea lor. Ele trebuie scrise de persoane care nu sunt motivate de câștiguri financiare.
3.11e Conținutul protejat prin drepturi de autor: recenziile trebuie să-ți aparțină și să-ți reflecte opiniile personale.
3.11f Informațiile personale și confidențiale: recenziile sunt menite să împărtășească experiențe; poți exprima ce simți fără să divulgi informații cu caracter personal.
3.11g Conținut ilegal: recenziile trebuie să respecte legea și termenii sau acordurile legale aprobate.
3.11h Conținut cu caracter sexual explicit: Magazinul web Chrome este menit pentru un public larg, iar recenziile trebuie să reflecte asta.
3.11i Conținut instigator la ură: Magazinul web Chrome este menit pentru toată lumea, iar recenziile trebuie să reflecte acest lucru.
3.11j Recenzii jignitoare: Magazinul web Chrome este menit să distreze și să informeze, nu să atace sau să jignească.
4.1 Unele Produse (dezvoltate fie de Google, fie de terțe părți) pot conține funcții utilizate în legătură cu alte produse și servicii Google. Prin urmare, modul în care folosești respectivele funcții din acele Produse și servicii este reglementat, la rândul său, de Termenii și condițiile Google disponibile la https://policies.google.com/terms, de Politica de confidențialitate Google disponibilă la https://policies.google.com/privacy, precum și de orice Termeni și condiții sau Politică de confidențialitate care se aplică serviciilor Google.
4.2 Modul în care folosești Produsele dezvoltate de Google este reglementat de Secțiunea 8 din prezenții Termenii și condiții pentru Magazinul web (Condiții suplimentare pentru utilizatorul final în privința Produselor dezvoltate de Google).
În măsura maximă permisă de lege, ești de acord să aperi, să despăgubești și să exonerezi de răspundere compania Google, pe afiliații acesteia și directorii, funcționarii, angajații și reprezentanții acestora în cazul oricărei revendicări, acțiuni, proceduri juridice sau a oricărui proces, precum și în eventualitatea oricărei pierderi, răspunderi, prejudicieri, cheltuieli sau a oricărui cost (inclusiv a onorariilor rezonabile datorate avocaților) care decurge din sau are loc în urma utilizării Magazinului web, inclusiv din descărcarea, instalarea sau utilizarea oricărui Produs sau din încălcarea acestor Condiții de către tine.
NICI MAGAZINUL WEB ȘI NICIUNUL DINTRE PRODUSE NU ESTE DESTINAT UTILIZĂRII ÎN ASOCIERE CU CENTRALE NUCLEARE, APARATE DE SUSȚINERE A FUNCȚIILOR VITALE, COMUNICAȚII DE URGENȚĂ, SISTEME DE NAVIGAȚIE ȘI COMUNICAȚII ALE AERONAVELOR, CONTROLUL TRAFICULUI AERIAN SAU ORICE ASTFEL DE ACTIVITĂȚI ÎN CAZUL CĂRORA ERORILE PRODUSELOR POT PROVOCA MOARTEA, VĂTĂMĂRI CORPORALE SAU RĂNIRI GRAVE FIZICE ORI PAGUBE ECOLOGICE GRAVE.
7.1 Prezentele Condiții constituie întregul acord legal între tine și Google și guvernează modul în care folosești Magazinul web și Produsele, înlocuind integral eventualele acorduri anterioare dintre tine și Google în legătură cu Magazinul web și cu Produsele.
7.2 Recunoști și ești de acord că fiecare membru al grupului de companii a căror companie-mamă este Google va fi beneficiar terță parte al prezentelor Condiții și că aceste alte companii vor avea dreptul de a impune direct și de a se baza pe orice prevedere a prezentelor Condiții care le conferă un beneficiu (sau drepturi în favoarea lor). În afară de acestea, nicio altă persoană sau companie nu va fi beneficiar terță parte al prezentelor Condiții.
7.3 Ești de acord că Google va avea permisiunea de a solicita compensații obligatorii (sau un tip echivalent de măsuri compensatorii legale urgente) în orice jurisdicție.
8.1 Prin descărcarea, instalarea sau utilizarea oricărui produs sau oricăror părți din acesta („Produsul”), accepți și ești de acord să respecți Termenii și condițiile Google de la https://policies.google.com/terms și Politica de confidențialitate Google de la https://policies.google.com/privacy.
La fel, prin descărcarea, instalarea sau utilizarea oricărui Produs, accepți și ești de acord cu termenii și condițiile suplimentare de mai jos („Termenii și condițiile”).
8.2 Modul în care folosești respectivele funcții ale Produsului este reglementat la rândul său de Termenii și condițiile suplimentare pentru Google Chrome și ChromeOS disponibile la https://www.google.com/chrome/terms/ și de Notificarea de confidențialitate privind Chrome de la https://www.google.com/chrome/privacy/, precum și de orice Termeni și condiții și de orice Politică de confidențialitate aferente anumitor servicii Google, acestea putând fi actualizate periodic fără a te notifica. Continuarea folosirii Produsului constituie acordul tău față de prezenții Termeni și condiții, precum și față de celelalte condiții enumerate în prezentul paragraf. Dacă nu ești de acord, trebuie să încetezi utilizarea Produsului.
Acest Produs, materialele și documentația asociate au fost dezvoltate în întregime din fonduri private. Dacă utilizatorul Produsului este o agenție, un minister, un angajat sau o altă entitate a Guvernului Statelor Unite ale Americii, utilizarea, duplicarea, reproducerea, lansarea, modificarea, divulgarea sau transferul Produsului, incluzând datele tehnice sau manualele, sunt limitate de termenii, condițiile și obligațiile incluse în acești Termeni și condiții. În conformitate cu Reglementările privind achizițiile federale (Federal Acquisition Regulation) 12.212 pentru agențiile civile și cu Suplimentul reglementărilor privind achizițiile federale pentru Ministerul apărării (Defense Federal Acquisition Regulation Supplement) 227.7202 pentru agențiile militare, acești Termeni și condiții limitează suplimentar utilizarea Produsului.
Google poate constata ocazional că un Produs încalcă termenii Google pentru dezvoltatori sau alte acorduri legale, legi, reglementări sau politici. Ești de acord că, într-un astfel de caz, Google își rezervă dreptul de a dezactiva sau de a elimina de la distanță respectivele Produse din sistemul tău, la libera sa alegere. Google Chrome poate verifica ocazional pe serverele aflate la distanță dacă există actualizări disponibile ale Produselor, între care remedieri ale erorilor sau funcții îmbunătățite. Dacă browserul tău include această funcție, ești de acord ca astfel de actualizări să fie solicitate, descărcate și instalate automat, în anumite circumstanțe, fără a te mai notifica.
Termenii și condițiile vor rămâne în vigoare până la anularea de către tine sau de către Google, conform prevederilor de mai jos. Poți anula oricând Termenii și condițiile prin ștergerea definitivă și integrală a Produsului din sistemul sau de pe dispozitivul tău. Dacă încalci oricare dintre prevederile acestor Termeni și condiții, drepturile tale vor fi anulate automat și imediat, fără nicio notificare de la Google sau de la o terță parte. Într-un astfel de caz, ai obligația de a șterge imediat Produsul.
8.6 În măsura maximă permisă de lege, ești de acord să aperi, să despăgubești și să exonerezi de răspundere compania Google, pe afiliații acesteia și directorii, funcționarii, angajații și reprezentanții acestora în cazul oricărei revendicări, acțiuni, proceduri juridice sau a oricărui proces, precum și în eventualitatea oricărei pierderi, răspunderi, prejudicieri, cheltuieli sau a oricărui cost (inclusiv a onorariilor rezonabile datorate avocaților) care decurge din sau are loc în urma utilizării Produsului, inclusiv din descărcarea, instalarea sau încălcarea acestor Termeni și condiții de către tine.
8.7 PRODUSUL NU ESTE DESTINAT UTILIZĂRII ÎN ASOCIERE CU CENTRALE NUCLEARE, APARATE DE SUSȚINERE A FUNCȚIILOR VITALE, COMUNICAȚII DE URGENȚĂ, SISTEME DE NAVIGAȚIE ȘI COMUNICAȚII ALE AERONAVELOR, CONTROLUL TRAFICULUI AERIAN SAU ORICE ASTFEL DE ACTIVITĂȚI ÎN CAZUL CĂRORA ERORILE PRODUSULUI POT PROVOCA MOARTEA, VĂTĂMĂRI CORPORALE SAU RĂNIRI GRAVE FIZICE ORI PAGUBE ECOLOGICE GRAVE.
8.8 Acești Termeni și condiții, precum și orice alte condiții incluse cu titlu de referință, reprezintă întregul Contract dintre tine și Google cu privire la Produs, guvernează modul în care folosești Produsul și înlocuiesc în întregime toate contractele anterioare sau actuale dintre tine și Google cu privire la Produs.
8.9 Ești de acord că Google va avea permisiunea de a solicita compensații obligatorii (sau un tip echivalent de măsuri compensatorii legale urgente) în orice jurisdicție.